marți, 17 decembrie 2013

Un pic de relaxare....




Vom face acum o meditatie ghidata prin care te vei relaxa si te vei deconecta de problemele si grijile zilnice.  Scopul meditatiei este sa diminueze efectele stresului si ale oboselii. Se poate practica zilnic, intr-un loc linistit, ferit de zgomote prea mari sau sunete bruste (in natura sau acasa) unde nu te va deranja nimeni pentru urmatoarele 10-15 minute.


Gaseste-ti o pozitie confortabila, intr-un loc confortabil. Poti sa te asezi pe un scaun, pe un fotoliu, sa te intinzi pe pat sau chiar pe covort. Lasa-ti mainile pe langa corp, relaxeaza-ti bratele si picioarele. Inchide ochii si respira adanc, indreapta-ti atentia spre respiratie. Trage aer in piept incet, tine aerul cateva secunde, apoi lasa aerul sa iasa lent… fa acest lucru de cateva ori. Daca iti vin ganduri im minte, nu incerca sa le alungi, lasa-le sa treaca de la sine, gandurile sunt ca niste nori albi pe cer, vin si pleaca. Tu concetreaza-te in continuare pe modul in care respiri si cu fiecare expiratie toata tensiunea, toata oboseala din corpul tau este data afara, iar corpul tau este calm si relaxat… calm si relaxat. Te invit acum sa iti imaginezi ca aerul care iese din corpul tau umfla un balon. Iar acest balon este din ce in ce mai mare, iar corpul tau este din ce in ce mai relaxat. Balonul creste, creste…este plin de aer si de tot stresul, toata tensiunea si oboseala din corpul tau. Balonul este luat de vant si zboara….zboara…este din ce in ce mai mic….cat un punct pe cerul albastru….si dispare. Iar tu esti calm si relaxat….calm si relaxat….calm si relaxat.  Indreapta-ti acum atentia spre corp, fii atent la corpul tau, cum se simte el acum, iar pe masura ce respiri profund, fii atent cum fruntea, gatul si muschii fetei se relaxeaza…o caldura placuta iti cuprinde capul, iar tu esti esti calm si relaxat… o relaxare placuta iti cuprinde umerii, apoi bratele, abdomenul, picioarele… cu fiecare respiratie esti din ce in ce mai relaxat, tot corpul este relaxat…o caldura si o geutate placuta iti cuprind corpul, din crestet pana in talpi, iar tu esti cald, calm, greu, relaxat… cald, calm, greu, relaxat… cald, calm, greu, relaxat… cald, calm, greu, relaxat.

Ramai in aceasta stare cateva minute si savureaza starea de liniste pe care o simti.  (Ramai cat timp simti nevoia).
(Procedura de revenire) Te invit acum sa iti reintorci atentia spre respiratie si sa inspiri profund de cateva ori. Pe masura ce respiri adanc, misca-ti incet degetele de la picioare, de la maini…scutura-ti vioi mainile, scutura-ti vioi bratele si picioarele.


Deschide ochii si repeta cu voce tare de cateva ori: Sunt calm si relaxat.

Pentru varianta audio, ma poti contacta la: psiholog.ozanabudau@gmail.com

joi, 5 decembrie 2013

Busola din viata noastra - VALORILE


De multe ori, in cadrul sedintelor de consiliere, ajungem sa discutam despre valorile personale, spre surprinderea pacientului, care nu vede, cel putin la inceput, ce legatura exista intre anxietea, depresia sa, sau crizele sale de cuplu si valorile sale. 

Nedumerirea este legitima, mai ales ca aparitia problemelor psihice sau a crizelor existentiale are o legatura (uneori invizibila) cu absenta valorilor in viata de zi de zi

Cat de mult esti constient de valorile tale si cat de mult le traiesti autentic, constient in viata ta?

Raspunsul la aceasta intrebare este punctul zero al al unei vieti implinite si pline de sens, indiferent de problemele cu care te intalnesti zilnic.

Imagineaza-ti ca viata ta este un teritoriu necunoscut (in general asa si este) si, ca sa te deplasezi prin acel teritoriu, nu ai la tine decat o busola care iti arata directia. Nu stii unde esti, ce se va intampla dupa colt, asadar nu ai harta, dar poate ai o idee unde vrei sa fie destinatia finala…In acest caz, busola te apoate ajuta sa iti pastrezi directia, indiferent de ce intalnesti in cale.

Aceasta busola este o expresie a valorilor tale, a lucrurilor esentiale din viata ta, care te fac fericit si care iti fac viata plina de sens. 

Hai sa vedem, insa, mai exact, cum te pot ajuta valorile tale…

  •       Iti reamintesc cine esti si ce fel de persoana vrei sa devii, te ajuta sa fii sincer si autentic cu tine insuti
  •      Iti reamintesc ce este cu adevarat important in viata ta si te motiveaza sa obtii acele lucruri
  •      Te ajuta sa iti formulezi scopuri pline de sens si sa faci activitati care dau sens vietii tale
  •       Te ajuta sa iti clarifici ce tip de relatie vrei sa ai cu persoana iubita sau persoanele dragi din viata ta,  cum sa te comporti in relatii si ce sa accepti sau nu de la ceilalti
  •       Te sustin si te motiveaza atunci cand vrei sa repari anumite lucruri care nu iti plac la tine sau       cand vrei sa schimbi sau sa imbunatatesti ceva in viata ta.

Valorile te ghideaza de-alungul vietii, te ajuta sa mergi pe drumul cel bun si sa regasesti drumul, in cazul in care te-ai ratacit.

Te intreb: in acest vast teritoriu necunoscut, mai ai nevoie de altceva?



Atentie! 

Comportamentele noastre ar trebui sa fie ghidate de valorile noastre. Cu cat este mai mare discrepanta intre ceea ce valorizam si ceea ce spunem sau facem zilnic (pentru o perioada lunga de timp) cu atat nemultumirile, frustrarile, conflictele interioare se vor amplifica si vor declansa “crize” existentiale, care vor trebui rezolvate mai devreme sau mai tarziu.

vineri, 15 noiembrie 2013

PROMOTIE DE SARBATORI - GIFT CARD RELAXARE






Ce poate fi mai placut la final de an decat un moment de relaxare???!!!

In perioada 1 decembrie - 1 februarie 2014la pretul promotional de 30 lei, va puteti destinde in cadrul unei sedinte de relaxare prin tehnici validate stiintific!

Durata sedintei - 30 de min

Efecte:

  • diminuarea efectelor stresului
  • energizare si incarcare cu resurse
  • intarirea sistemului imunitar 


Tehnici utilizate: Imagerie ghidata, Training autogen Schultz

Gift card-ul si oferta sunt valabile pana la data de 1 februarie 2014.
Doar pe baza de programari la numarul - 0746880533

vineri, 25 octombrie 2013

Cateva ganduri despre violenta....

VIOLENŢA NAŞTE VIOLENŢĂ!

Dacă răspunzi cu agresivitate la actele de violenţă, vei continua ciclul violenţei.

VREI CA VIAŢA TA SĂ FIE CONDUSĂ DE VIOLENŢĂ ŞI AGRESIVITATE ?
 VREI SĂ FII SCLAVUL EMOȚIILOR TALE?
 SAU VREI SĂ PREIEI CONTROLUL SI SĂ DECIZI ÎN FAVOAREA TA?

 ÎN FIECARE ZI, TOT CE FACI SE LIMITEAZĂ  LA
O SINGURĂ ÎNTREBARE:
EŞTI PRIETENUL TĂU SAU DUŞMANUL TĂU?
--------------------------------------------------------------------------------------------------------

Violenta in scoli este una dintre problemele majore ale societatii contemporane...

Cauzele sunt multiple, complexe, tin atat de nivelul de trai (saracie), de familia de provenienta (unde copilul vede si invata ca violenta este o cale acceptabila pentru a-si rezolva problemele) cat si de anturaj (grupul de prieteni unde comportamentele indezirabile sunt recompensate, accentuate).

Daca "prima linie" pentru educarea copiilor este familia, scoala este cea de-a doua...aici, insa, din pacate, timpul se imparte frivol intre orele de curs (in care materia stufoasa trebuie parcursa), evaluari, teste si alte probleme administrative.
Educarea copiilor se face, teoretic,  in orice moment, dar, in practica, prea putin, prea sincopat, printre mustrari, sfaturi si sanctiuni aplicate de catre diriginti si cateva minute de consiliere in cabinetul psihologului scolii. Iar cel mai dificil este atunci cand lumile de referinta ale copilului (cea de-acasa, cea a anturajului) si lumea scolii se ciocnesc si nu reusesc sa vorbeasca aceeasi limba.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------

 FURIA EXPRIMATĂ VIOLENT

NU ÎŢI REZOLVĂ PROBLEMELE,
CI ÎŢI CREEAZĂ ŞI MAI MULTE PROBLEME! 

RESPECTUL cîştigat prin VIOLENŢĂ este doar un EFECT AL FRICII
TU vrei ca lumea să te respecte sau să îi fie frică de tine???
VIOLENŢA NU înseamnă PUTERE, ci FRUSTRARE!



Este foarte uşor să loveşti şi să jigneşti, dar bătaia este arma oamenilor slabi!

Oamenii puternici discută, negociază şi comunică pentru a-si rezolva problemele.

FII INTELIGENT!
Foloseşte-ţi MINTEA și nu pumnii PENTRU A TE IMPUNE!

----------------------------------------------------------------------------



7 PAȘI PENTRU A-MI CONTROLA FURIA




1.                  RESPIR ADÂNC ŞI NUMĂR PÂNĂ LA 10

2.                  PLEC, MĂ RETRAG DIN SITUAŢIA TENSIONATĂ ŞI AŞTEPT SĂ MĂ CALMEZ

3.                  ÎMI DISTRAG ATENŢIA, GâNDINDU-MĂ SAU FĂCÎND ALTCEVA

4.                  ÎMI SPUN CARE POT FI CONSECINŢELE NEGATIVE ALE COMPORTAMENTULUI MEU VIOLENT

5.                  IDENTIFIC SOLUŢIILE LA PROBLEMĂ, NU MĂ CONCENTREZ DOAR PE CEEA CE M-A ENERVAT

6.                  SPUN CEEA CE SIMT  ÎNTR-UN MOD NONVIOLENT, FĂRĂ SĂ JIGNESC SAU SĂ RĂNESC PE CEILALŢI


7.                  CER AJUTOR DIRIGINTELUI, PĂRINŢILOR, CONSILIERULUI ŞCOLAR

----------------------------------------------------------------------------------


SUPERIOR CELORLALTI?
 PUTERNIC?
INTERESANT?
ATRAGATOR?



gandeste-te mai bine....



miercuri, 11 septembrie 2013

Anxietatea se poate trata!


Traim intr-o societate "nebuna" in care viata echilibrata, momentele de relaxare, lipsa grijei de maine au devenit exceptiile de la regula.

Stresul financiar, presiunea si instabilitatea de la locul de munca, instabilitatea economica, micile-mari crize ale societatii, stilul de viata haotic, munca excesiva, peste program ne consuma resursele si ne sleiesc de puteri. Suntem din ce in ce mai obositi si mai nefericiti, pregatiti mereu sa ne justificam alegerile auzind ca un zumzet in minte: Lasa ca merge si-asa!

Merge, intr-adevar, si asa pana cand, iata, ca ramanem "fara combustibil" chiar in mijlocul drumului.
Nu mai merge prinde viata si ne ataca prin diferite forme:  insomnie, iritabilitate si iesiri incontrolabile de furie, probleme fizice (greata, tensiune musculara, indigestie, balonari), randament scazut la lucru, probleme de atentie, oboseala cronica, atacuri de panica si alte forme de anxietate, depresie si bineinteles problemele aferente de relationare, in cuplu, cu copiii, cu prietenii.... si lista poate continua.

Cele mai urate forme ale nu mai merge sunt crizele de anxietate...
Sunt mai urate pentru ca, zic eu, sunt mai perverse...

Cu cat va protejati mai mult de ele, cu atat ele se "conserva" , va contamineaza viata...
Cu cat va restrangeti din activitati, cu cat va izolati mai mult, cu atat fricile exagerate au loc sa creasca. 
Cu cat evitati mai mult sa va confruntati cu ceea ce va produce teama, cu cat alegeti mai mult timp linistea de moment, cu atat permiteti fricii voastre sa escaladeze. Anxietatea este perfecta prin mecanismele ei.

Exista, insa, modalitati de a invinge anxietatea...

De multe ori, in viata, ne confruntam cu probleme, dar avem puterea sa gasim sau sa construim solutii pentru a le rezolva. Resursele sunt la noi, trebuie doar sa le reactivam sau sa pornim de la ele pentru a invata ceva nou, sa progresam.

Anxietatea este o problema care poate fi rezolvata! Frica exagerata, panica pot fi tratate!

Sunt studii facute in ultimii zeci de ani care arata ca formele de anxietate se pot trata prin terapie si sedinte la psiholog , chiar si in lipsa pastilelor de la psihiatru. Trebuie, insa, perseverenta si implicare in procesul terapeutic. 

In general, anxietatea si panica apar datorita unor convingeri pe care le aveti cu privire la modul in care ar trebui sa va comportati sau cu privire la modul in care va percep oamenii. Este ca si cum corpul si mintea dumneavoastra vad un pericol acolo unde el nu este si reactioneaza disproportionat fata de ce se intampla in realitate.

Dar, repet, exista solutii. Pentru tratamentul anxietatii, la psiholog,  vom putea interveni asupra:

1. simptomelor de anxietate - starea de agitatie si de rau fizic prin tehnici de respiratie si de relaxare ; 
2. asupra gandurilor, convingerilor care va declanseasa starea de frica (prin provocari ale gandurilor, dezbateri, contracarari) 
3. asupra vulnerabilitatii psihologice - prin explorarea si identificarea unor moduri de gandire mai vechi, din tineretea si copilaria dvoastra, care s-au intarit in timp si au iesit la suprafata intr-o situatie stresanta pentru dvoastra. 
4. asupra comportamentelor de evitare (prin care, fara sa va dati seama, va protejati anxietatea) prin tehnidi de expunere si de confruntare...

Dupa cum vedeti, este o lupta complexa in care nu trebuie sa renuntam pana cand nu iesim invingatori. 
Lupta cu anxietatea este o experienta de invatare, pana la urma, prin care va umpleti corpul si mintea de resurse, forta, energie. Veti invata sa ganditi in favoarea voastra, sa va comportati in alt mod, sa vedeti lumea altfel, sa deveniti mai puternici!

Anxietatea este  un semnal de alarma, (ca orice criza de altfel), ca ceva nu merge bine in viata voastra, ca trebuie sa schimbati anumite lucruri, ca trebuie sa va regasiti valorile, sa va autodescoperiti.

Daca aveti nevoie de un indrumator, ma puteti contacta AICI.

Ozana




marți, 3 septembrie 2013

Incep inscrierile pentru primul atelier de toamna...relaxare, of course :)





Incep inscrierile pentru un nou atelier!

Abilitatea de a te relaxa este una dintre cele mai puternice arme pe care le detii impotriva stresului, bolilor psihice si fizice. 


Este ca si cum ti-ai construi un zid de aparare in spatele caruia ii dai ragaz mintii tale sa se odihneasca, sa se linisteasca, sa se deconecteze de problemele si grijile zilnice si sa se conecteze la clipa prezenta si la resursele infinite de care dispune ea si corpul tau.



Relaxarea profunda inseamna mult mai mult decat activitatile recreative, shopping-ul in mall sau o cafea cu prietenii. Se invata si se desavarseste prin practica, asemeni oricarui obicei sanatos de viata.


Te invit sa iti lasi mintea si corpul sa se relaxeze in cadrul unui atelier dedicat tehnicilor de 
relaxare si de meditatie pentru sanatate.



Pe parcursul unei intalniri de doua ore:


- Vei practica si invata o tehnica de relaxare validata stiintific, adaptata stilului de viata contemporan

- Ve invata cateva tehnici scurte de relaxare pe care le vei putea aplica rapid si eficient la serviciu, la birou, acasa, pe drum in functie de nevoile tale

- Vom face impreuna o meditatie ghidata usoara pentru intarirea sistemului imunitar si detoxifierea mintii si a corpului


Inscrieri la numarul de telefon: 0746880533 sau la email: psiholog.ozanabudau@gmail.com. 

Tarif: 50 lei/persoana

Locuri limitate: Grup de maxim 8 persoane (in ordinea inscrierilor)
Locul de intalnire pe pe Motilor 64

Persoanele care sunt interesate de atelier, dar nu pot veni in datele respective, pot beneficia de un curs online pe tematica relaxarii cu meditatii in format MP3.