Am redactat un model de rezolvare a subiectelor de DEF la disciplina Consiliere psihopedagogica, sesiunea 2015 (examen pe care l-am promovat cu nota 9.05). Daca veti considera ca acest material va ajuta, va rog sa donati cativa lei in contul NUCA - Asociatie care se ocupa de salvarea cainilor de pe strazi.
Subiectul
I
Dezvoltarea
personalității umane este un proces complex care implică activități de
instruire, educare, formare, dar și de educație și de consiliere educațională
realizate de-alungul vieții. Într-o societate în continuă schimbare,
caracterizată prin globalizare, virtualizare, dar și printr-o piață a muncii
dinamică, instabilă, imprevizibilă, consilierea psihopedagogică, alături de
orientarea școlară și profesională au rolul de abilitare a elevului în a
dobândi deprinderi și abilități care să îi permită o adaptare permanentă,
eficientă la cerințele realității.
Orientarea școlară
implică atât activități de consiliere în carieră sau consiliere vocațională,
cât și de educație pentru carieră. Spre deosebire de educația pentru carieră,
care este o intervenție cu caracter educațional, preventiv, de dezvoltare,
consilierea vocațională este, în esență, o intervenție psihologică care își
propune dezvoltarea abilităților elevilor pentru rezolvarea unor probleme
specifice legate de carieră, precum: autocunoaștere, realizarea planului de
carieră, dezvoltarea abilităților decizionale, clarificarea aspirațiilor
vocaționale și construirea identității vocaționale.
Consilierea vocațională
are la bază un model dinamic de intervenție și implică un ansamblu de activități
educațional-formative proiectate pentru a asista elevul să își aleagă traseul
educațional și profesional de-a lungul vieții, realizând o concordanță între
ceea ce poate, ceea ce vrea și ceea ce se cere pe piața muncii.
Intervenția presupune:
dezvoltarea abilităților de autocunoaștere - de explorare și structurare a
caracteristicilor personale (abilități, interese, caracteristici de
personalitate, aptitudini, valori) și de structurare a acestora într-o imagine
de sine coerentă; expunerea la informații ocupaționale de pe piața muncii și
stimularea comportamentului explorator prin colectarea de informații depre
piața muncii din surse formale sau informale, prin observare, prin propria
experiență sau cu ajutorul interviurilor; clarificarea aspirațiilor vocaționale
și explorarea traseelor educaționale; dezvoltarea abilităților decizionale, de
planificare, dar și de promovare și
marketing personal.
Un prim pas, în cadrul
procesului de consiliere vocațională, este integrarea informațiilor despre sine
și structurarea identității vocaționale. Identitatea vocațională se formează
progresiv, pe măsura organizării, structurării informației despre sine, în urma
procesului de autocunoaștere, elevul trecând printr-o etapă a fanteziei, în
copilărie (când se joacă de-a doctorul, de-a soldatul, etc.), apoi, prin etapa
tatonărilor și a căutărilor specifică în perioada adolescentină, pentru ca,
apoi, să ajungă într-o perioadă a realismului, când, ca adult, identitatea și
opțiunile sale de carieră sunt, în general, cristalizate, conturate, în urma
experiențelor acumulate.
Construirea identității
vocaționale este necesară deoarece aceasta are un rol esențial în luarea unei
decizii de carieră. Alegerea carierei și a locului de muncă reflectă imaginea
de sine, afirmă D. Super; astfel, pentru
a avea o carieră satisfăcătoare, este nevoie de formarea, cunoașterea și
reflectarea asupra imaginii de sine și, implicit, a identității vocaționale.
De asemeni, construirea
identității vocațioanale implică cunoașterea intereselor profesionale
(preferințe cristalizate pentru anumite domenii ocupaționale), identificarea și
cunoașterea valorilor profesionale (convingeri fundamentale care se reflectă în
cerințe pentru mediul de lucru și tipul de activități), a caracteristicilor de
personalitate (patternuri tipice de gândire, de comportament și de relaționare
care influențează intracțiunile cu ceilalți și cu mediul de viață), a
aptitudinilor, deprinderilor și abilităților. Acestora li se adaugă
conștientizare preferințelor pentru anumite activități, medii ocupaționale și
stiluri interacționale.
Construirea identității
vocaționale prin conștientizare și reflectare (cu ajutorul chestionarelor de
personalitate, a inventarului lui Holland și a activităților de reflectare
sistematică asupra alegerilor anterioare, asupra fanteziilor legate de carieră
sau asupra modelelor de viață) este importantă deoarece congruența între
aceasta și școala sau profesia aleasă determină: satsifacție academică și
profesională, performanță academică și profesională, nivel scăzut de stres,
capacitate de adaptare la schimbările din mediul ocupațional.
O identitate
vocațională cristalizată poate avea, totodată, un rol protector, ancorând și
stabilizând persoana în situații de criză profesională sau de decizie cu
privire la etapele de urmat în cadrul carierei.
În cadrul activităților
de consiliere vocațională și orientare în carieră, decizia de carieră este
procesul de selectare a unei alternative de carieră din mulțimea disponibilă.
În cadrul deciziei de carieră, putem identifica trei componente aflate în
interacțiune: conținutul deciziei - problema care necesită luarea unei decizii
(de exemplu: alegerea unui anumit traseu educațional, alegerea școlii sau a
profilului de studiu), contextul deciziei - factorii care îmi influențează
decizia (de exemplu, factori interni precum aspirațiile și identitatea
vocațională, cunoștințe, mituri, prejudecăți despre lumea ocupațiilor,
abilități decizionale, dar și factori externi, precum familia, grupul de
prieteni, modele de carieră) și procesul decizional - cum voi lua această
decizie.
Procesul decizional
implică parcurgerea succesivă a următoarelor etape: definirea deciziei și
identificarea alternativelor, explorarea alternativelor, realizarea planului de
carieră, implementarea deciziei și punerea în practică a planului de carieră,
reevaluarea deciziei.
Astfel, în prima etapă,
elevul conștientizează necesitatea luării unei decizii de carieră și își
definește conținutul acestei decizii (ex. Vreau să îmi aleg o profesie într-un
domeniu social). Acesta identifică, apoi, alternativele existente pentru
decizia dată, în funcție de factorii interni și externi care trasează contextul
deciziei (ex. Am abilități verbale și de relaționare peste medie, ierarhia
intereselor mele este Social-Artistic-Investigativ, sunt o persoană
extrovertită, sociabilă, creativă, valorizez creativitatea, autonomia în muncă,
doresc să fac o muncă în care să pot să îi ajut pe ceilalți, am în familie
persoane care sunt doctori și profesori pe care îi admir foarte mult, admir foarte
mult persoanele care fac voluntariat în țări din lumea a treia. Având în vedere
aceste lucruri, cred că mi-ar plăcea să lucrez într-o organizație nonprofit sau
ca educator sau doctor).
În cea de-a doua etapă,
elevul colectează informații despre alternativele existente din surse formale
(site-uri ale facultăților, ale ONG-urilor) și informale (interviuri,
observare) și evaluează alternativele având în vedere avantajele și
dezavantajele aferente (ex. Vreau să văd dacă profesiile dorite se suprapun
peste caracteristicele mele personale, dacă îmi pot oferi stilul de viață,
mediul de activitate și tipul de interacțiune dorite, vreau să văd dacă am
sprijinul financiar-material pentru a urma acest traseu educațional, vreau să
compar costurile și beneficiile implicate).
În cea de-a treia
etapă, elevul alege varianta optimă și realizează un plan de acțiune pentru
punerea în practică a deciziei (în acest caz, modul de alegere a traseului
educațional pentru cariera dorită). În cadrul planului de acțiune, elevul stabilește
scopul (Vreau să lucrez în ONG-uri care se ocupă de comunități defavorizate),
apoi își stabilește obiectivele specifice, realiste, temporale (Voi învăța la
Psihologie saptamanal pentru a ma putea inscrie la Facultatea de Psihologie.
Voi lucra ca voluntar în cadrul ONG-ului x în timpul vacanței de vară). Pentru
fiecare obiectiv, elevul își conturează strategia de realizare, specificând
termenul (două ore pe săptămână), resursele (bibliografie, bibliotecă),
posibilele obstacole (ieșiri frecvente cu grupul de prieteni).
În urma punerii
planului în aplicare, elevul este asistat în cadrul procesului de consiliere
vocațională să își reevalueze decizia pentru a identifica punctele forte și
slabe ale deciziei sale și pentru a-și dezvolta abilitățile decizionale.
Procesul decizional
este, astfel, unul circular, fomativ, fiecare alegere devenind o modalitate de
eficientizare a procesului decizional ulterior. Astfel, consilierea vocațională
în școală devine un cadru al educației pentru schimbare și flexibilitate în
carieră, abilitând elevul în managementul carierei pentru întreaga viață.
Subiectul
II
Activitatea proiectată este o activitate de consiliere
de grup, cu caracter preventiv și de dezvoltare personală, care are la bază un
model psihoeducațional, eclectic-integrativ, structurat pe următoarele
dimensiuni: explorare (prezentarea membrilor grupului, explicitarea regulilor
de funcționare și comunicare în grup, exercițiu pentru spargerea gheții,
prezentarea obiectivelor grupului), intervenție (acțiune – prin exerciții
individuale și de grup, reflecție - prin discuții în grup, conceptualziare –
prin intervenții specifice ale consilierului) și integrare/abilitare (validare
prin feedback, comentarii, concluzii și generalizare prin exerciții și teme
specifice.)
Proiectarea activității pornește de la identificarea
problemei care va fi pusă în discuție: “Cum ne comportăm într-o situație de
criză” și de la formularea unei ipoteze de lucru: activitatea în grup, prin
informare, identificarea și conștientizarea resurselor personale facilitează
diminuarea comportamentelor de risc și promovează utilizarea unor strategii cu
rol adaptativ.
Urmează stabilirea obiectivelor activității, având în
vedere algoritmul de operaționalizare al lui Landsheere. Obiectivul cadrul, în
acest context, poate fi: Exersarea
abilităților de management al unui stil de viață de calitate, iar obiectul de
referință: La finalul clasei x, elevii vor fi capabili să analizeze mecanismele
eficiente de adaptare în situații de criză.
Obiectivele specifice ale activității, pot fi, apoi, formulate astfel:
La finalul activității, elevul va putea defini conceptul de criză, va putea da
exemple de situații de criză, va identifica modalități eficiente de
comportament în situații de criză, va exersa o modalitate eficientă de a face
față unei situații de criză.
Conținuturile activității sunt structurate, apoi, în funcție de
obiective și strategia didactică aleasă. În această etapă, am oferit câteva
informații despre conceptul de criză (definiție, reacții adaptative și dezadaptative
la criză ) despre ce implică managementul crizei și despre cum comportamentele
antisociale și agresive (pe care le-am definit și exemplificat pe scurt) pot să
declanșeze situații de criză în contextul școlii (de exemplu, fenomenul de
bullying).
Strategia didactică implică, apoi stabilirea metodelor și procedeelor,
a resurselor materiale și a formelor de organizare pentru fiecare etapă a
activității în parte (am definit ce înseamnă strategie didactică, metode,
formă de organizare a activității).
Apoi, am scos în
evidență utilizarea metodelor interactiv-participative, de ultimă generație, a
căror selecție am justificat-o prin următoarele avantaje/beneficii: stimulează inteligența de performanță prin
stimularea gândiroo creative, pragmatice și analitice; au un caracter
formativ-integrativ, asigură trasferul și aplicabilitatea cunoștințelor,
stimulează motivația intrinsecă și curiozitatea epistemică, dezvoltă capacitatea
de colaborare-cooperare, dezvoltă abilitățile empatice și de interrelaționare,
dezvoltă strategiile metacognitive.
Am descris pe scurt
fiecare etapă a lecției: moment organizatoric, captarea atenției (prin
exercițiu de spargere a gheții) anunțarea obiectivelor, dirijarea învățării
(descriere a două metode – ex. Brainstorming, problematizare, Lucrează în
grup-discută-comunică, metoda Acvariului, etc), fixarea și transferul
cunoștințelor (descriere a unei metode – ex. Joc de rol, Învață pe altul), feedback (unde am specificat faptul că în
activitățile de consiliere nu se face evaluare prin note, ci se pot oferi
feedback și aprecieri pozitive, se poate recurge la autoevaluare sau evaluări
reciproce, iar consilierul validează contribuția elevilor întru-un mod
constructiv/pozitiv). La fiecare moment al lectiei am specificat: forma de
organizare, resursele utilizate, metoda.
Rolul profesorului consilier în cazul elevilor cu
probleme de conduită este unul atât preventiv, prin activități de consiliere de
grup sau activități realizate la clasă, în scopul asistării elevilor în
dezvoltarea abilităților de comunicare asertivă, de management al conflictului
sau empatice (activități asemănătoare celei descrise mai sus) dar și unul de
intervenție la nivel individual sau de grup, în cazul unor probleme specifice,
precum: indisciplină la clasă, incidente violente (agresiuni fizice, verbale),
bullying, opoziționism provocator.
În acest caz, intervenția poate fi realizată având la
bază un model de consiliere psihologică, integrativ-eclectic, care va cuprinde
etape precum: 1. definirea problemei, 2. descrierea problemei (din punct de
vedere comportamental, cognitiv, emotional), 3. identificarea factorilor de
formare și dezvoltare a problemei, 4. identificarea factorilor de menținere și
de activare a problemei, 5. structurarea planului de intervenție având în
vedere: formularea obiectivelor de lungă durată, formularea obiectivelor
specifice (în funcție de componentele comportamentale, cognitive și emoționale
ale problemei descrise), stabilirea strategiei de intervenție pentru fiecare
obiectiv specific (tehnica utilizată, ex. Restructurare cognitivă) care se
poate realiza prin mai multe activități (monitorizare gânduri, joc de rol),
evaluarea intervenției (chestionare, observației, feedback). Am dat un scurt exemplu pentru fiecare etapă
menționată.
Problemele de conduită au o cauzalitate complexă,
multifactorială. Din aceste motive, profesorul consilier mai joacă, totodată,
un rol de mediator, de liant între părțile implicate într-un astfel de caz,
acesta oferind consiliere atât aparținătorilor (familia fiind locul în care
aceste probleme de conduită apar sau sunt întreținute), cât și profesorilor de
la clasă (consultanță cu privire la managementul clasei, management comportamental,
etc), asigurând o continuitate și o coerență a strategiilor de intervenție în
toate mediile unde aceste probleme de conduită se pot manifesta.
Subiectul III
Procesul de învățământ este
principalul subsistem al sistemului de învățământ în cadrul căruia se
realizează instruirea și educarea elevilor prin intermediul activităților
proiectate, organizate și coordonate de către profesori, în conformitate cu
normele și principiile dicatice, apelând la strategii didactice adecvate, în vederea atingerii finalităților educative.
Procesul de învățământ reprezintă dimensiunea dinamic-interacțională a
sistemului de învățământ, acesta putând fiind analizat atât din perspectiva
activităților gestionate și
dirijate de specialiști în educație (activități de predare, învățare și
evaluare, activități manageriale, ativități economic-financiare, activități
administrativ-gospodărești, activități în afara școlii și a clasei) dar și din
perspectiva elementelor care interacționează în cadrul unui tip de activitate
specifică (obiective educaționale, conținuturi, resurse și strategii didactice,
spațiu educațional).
Aceasta este, astfel, în viziunea lui M. Ionescu, o
rețea complexă de interacțiuni care fomează un sistem deschis, în continuă
shimbare și echilibrare, în care variabilele implicate în realizarea acestui
proces coplex sunt, pe rând cauze sau condiții determinante sau efecte.
Având atât o dimensiune funcțională (a finalitățile
educaționale), o dimensiune structurală (ca ansamblu de acțiuni și
interacțiuni), cât și o dimensiune operațională, procesul de învățământ este
contextul prin care sunt atinse obiectivele educaționale, având la bază activitatea
de proiectare-predare-învățare-evaluare.
Procesul de învățământ implică etape interdependente derulate în timp, care
se condiționează reciproc, fiecare etapă bazându-se pe etapa anterioară,
continuă etapa anterioară și reprezintă o premisă pentru etapa următoare. După
Cerghit, procesul de învățământ este, de fapt, o rețea de interacțiuni care are
loc în mediul școlar și care apar atât la nivel de activități
formativ-educative (proiectare - predare -învățare -evaluare), cât și la nivel
de câmp relațional (profesor - elev, școală - familie - comunitate) sau
macroeducațional (educație formală - nonformală -informală).
Eficiența procesului de învățământ depinde de calitatea proiectării
didactice. Proiectarea didactică cuprinde in nuce rețeaua interacțională a
activităților de predare, învățare și evaluare - începutul și sfârșitul
procesului de învățământ, fiind asemeni
unei prognoze realizate pe baza unei analize diagnostice. Aceasta anticipează
pașii care vor fi urmați de agenții educaționali și formulează scenariul
didactic, propunând condițiile prealabile unei activități eficiente:
identificarea obiectivelor și a conținutului, stabilirea strategiei didactice
și a instrumentelor de evaluare.
În acest context, predarea este activitatea prin care scenariul didactic
este concretizat. Definim predarea drept procesul prin care sunt selectate,
organizate și utilizate contextele (spațiile educaționale), resursele
(materiale, umane, de conținut), strategiile didactice și condițiile (modul de
organizare a învățării), astfel încât să genereze rezultate de învățare.
Predarea are la bază comunicarea didactică, fiind un proces bilateral, centrat
pe structurarea unui complex de relații între profesor și elev, în care
comunicarea se întâmplă în ambele sensuri, profesorul fiind atât un
transmițător al conținutului informațional, cât și un educator-formator,
ajustându-și și adaptându-și mereu conținutul informațional verbal și nonverbal
în funcție de feedback-ul elevului. În același timp, elevul nu este doar un
receptor pasiv de informație, ci un partener activ în procesul educațional,
care oferă feedback profesorului pentru mesajul transmis și care primește
feedback din partea profesorului pentru modul în care operează cu conținutul
informațional.
Activitatea de predare este ghidată de obiectivele educaționale propuse de
profesor, care exprimă și operaționalizează la nivelul lecției scopurile și idealul
educațional. De precizarea și operaționalizarea corectă a obiectivelor pedagogice
vor depinde: stabilirea conținutului, alegerea strategiilor de predare, condițiile
de învățare, dar și evaluarea rezultatelor. În acest context interacțional,
predarea nu este o activitate în sine, ci devine predare cu scop de învățare,
un proces de organizare a situațiilor în care se desfășoară învățarea - al
cărui randament este concretizat în rezultatele evaluării.
Învățarea, definită de Leontiev drept achiziția experienței individuale de
comportament, este, în lumina pedagogiilor contemporane, un proces activ,
dinamic de construire și reconstruire a realității prin prisma interacțiunii
personale cu mediul informațional. Aceasta implică o schimbare durabilă în
comportament, ca rezultat al experienței de viață și depinde atât de variabile
intrapersonale (condițiile interne ale învățării), cât și de variabile
situaționale (condițiile externe ale învățării), precum: calitatea instrurii,
competențele cadrului didactic și stilul său de predare - mai precis, a
capacității profesorului de a înțelege modul în care elevul își reprezintă și
își explică realitatea și de a traduce conținuturile informaționale în acel mod
- climatul socio-afectiv din clasă și școală, evidențiind, din nou, natura
interacțională a activităților de predare-învățare.
Interdependența activităților de predare-învățare-evaluare este, din nou,
evidentă, în cadrul ultimei etape de desfășurare a procesului de învățământ,
cea a evaluării, ale cărei rezultate devin punct de plecare pentru noi
activități de proiectare didactică.
Evaluarea este activitatea de colectare și de interpretare a datelor în
vederea atribuirii unor judecăți de valoare, stabilirea unor ierarhii sau
diagnostice. Un rol important în cadrul procesului
de învățămînt, dar și al procesului didactic, îl are principiul retroacțiunii
sau conexiunea inversă, asigurată, în principal, de actul evaluării. Evaluarea realizată la nivelul procesului de
învățământ generează informații importante pentru reglarea și ajustarea și
creșterea eficienței instruirii. Evaluarea are, astfel, atât o funcție
diagnostică, de identificare a cauzelor și de radiografiere a activităților de
predare-învățare, dar și o funcție prognostică, ameliorativă, de adecvare a
obiectivelor educaționale la cerințele educaționale și particularitățile
elevului.
Actul evaluării (obiectivele evaluării și selectarea instrumentelor de
evaluare) depinde de obiectivele educaționale stabilite în cadrul proiectării
didactice (ce cunoștințe, ce competențe să posede elevul la sfârșitul
procesului) și de direcționarea experiențelor de învățare în armonie cu
obiectivele stabilite, în cadrul activității de predare în scop de învățare.
De asemeni, rezultatele evaluării pot fi utilizate pentru a îmbunătăți
activitățile de predare și învățare, acestea constatând dacă activitatea
instructivă s-a desfășurat sau nu în condiții optime, diagnosticând cauzele
care au dus la o eficiență scăzută a activităților educaționale, prognosticând
cerințele educaționale și direcțiile viitoare.
Procesul de învățământ, prin caracterul integrativ, dinamic, interacțional
al activităților sale de bază (proiectare-predare-învățare-evaluare) este un
proces fluid, coerent, adaptabil, care poate asigura realizarea eficientă a finalităților
educațioanale.
Surse bibliografice care
acoperă 90% din tematica pentru DEF:
Consiliere și orientare, Ghid de educație pentru carieră, Gabriela Lemeni,
Mircea Miclea
Consiliere
educațională, Adriana Băban
Psihologia educației I
și II, Viorel Mih
Psihopedagogie pentru
examenele de DEF și Grade, C. Cucoș
http://pshihopedagogie.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu