Itza și bolovanul magic. O poveste terapeutică despre rămas bun

 
 

-Vai, ce drum lung și întortocheat, spune Bubi, scuturând frenetic din coadă, ca și cum ar fi alungat o insectă bâzâitoare și enervantă.

-Ba mie îmi place, așa de taaaare îmi place, țipă vesel Elly, țopâind dintr-o parte în alta, așa mă bucur că ai avut ideea asta minunaaaată, să facem o excursie....Bubi, ai luat în rucsăcel biscuiții?

Bubi clătină afirmativ din cap și se uită la Itza, care, de când plecaseră la drum, mai că nu spusese niciun cuvânt.

Era o zi caldă de vară, soarele strălucea orbitor deasupra lor și le încălzea plăcut blănițele.

Itza trase aer adânc în piept și parcă încercând să rețină cât mai multîn  botișor mireasma florilor și a ierbii verzi și grase de sub lăbuțele lor.

Era duminică dimineață, iar cățelusii Itza, Bubi și Elly s-au hotărât să plece într-o excursie....ce spune eu excursie, mai mult într- aventură pentru că Itza le-a propus ca, de data asta, să meargă pe un traseu nou, necunoscut pentru ei.

-Oare n-o să ne rătăcim? chițăi ușor Bubi. Merseseră deja de o oră și demult, curtea lor nu se mai vedea în depărtare.

-Nici vorbă! Nici vorbă! Cu un așa nas, nu putem să ratăm calea de întoarcere! Și Elly adulmecă zgomotos aerul, înălțându-și impunător capul. Iar dacă ne rătăcim, atunci ne vom face culcuș într-o scorbură, iar eu o să vă păzesc de fiare și balauri!

-Mai bine aruncam niște firmituri de biscuiți în urmă....șopti Bubi și mai îngrijorat.

Itza chicoti amuzată de vorbele prietenilor ei.

-E normal să fii un pic neliniștit, Bubi, atunci când te pornești la un drum nou, necunoscut și e bine, pentru siguranța ta, să îți iei niște ajutoare...ceva în plus față de nas, draga mea Ellly. Cum ar fi... o hartă...și Itza le arătă prietenilor ei drumul desenat pe o bucată de hârtie....de aici am pornit....aici suntem acum ......și aici vreau să ajungem.

-Aproape am ajuns, țipă Elly încântată. Și făcu 3 salturi uriașe și....

-Văd deja, văd deja...un gard!?! Și Elly începu să alerge mirată, în stânga și dreapta de-alungul unui gard-zid lung, lung care se întindea până hăt departe, cât vedeai cu ochii.

-Aici este capatul drumului? întrebă Bubi, scărpinându-se uimit în cap.

-Aici este capătul acestui drum, spune Itza și ca să trecem dincolo de gard, de unde începe un alt drum, trebuie să găsim un bolovan.

-Un bolovan? Ce fel de bolovan? întrebă Elly țopăind de colo-colo.

-Un bolovan mare, greu, care astupă o gaură în gard....Dacă îl găsim și îl dăm la o parte....

-L-am văzut, l-am văzut!, țipă Elly încântată, sărind în aer, ca un titirez! Haideți după mine!

Și cei trei cățeluși o luară la fugă în direcția indicată de Elly.

-Iată-l....E......foarte.....greu......spuse Elly împingându-l cu boticul Oare cum să-l dăm la o parte?

-E un bolovan magic, spuse Itza. Se va da singur la o parte dacă răspundem  la o întrebare.

-Wow! Un joc! Îmi plac la nebunie jocurile noi! chicoti Elly.

-Și dacă nu răspundem corect? întrebă Bubi temător.

-Vom vedea, spuse Itza cu calm. Și Itza atinse de trei ori cu lăbuța creasta bolovanului.

Nici nu făcu bine aceasta, că o voce groasă, zgrumțuroasă se auzi din interiorul pietrei.

-De ce ești tu aici pe pe acest pământ?

-Hmmm....adică, ce rost am eu aici? care este scopul meu? scutură din codiță Bubi.

-Da....da....răspunse Itza...și se așeză gânditoare pe iarbă.

-Păi, zise Elly...Eu cred că sunt aici să mănânc cât mai multe oase, să alerg și să stau la soare, să îmi fac prieteni și să mă joc cu ei, să mă bucur în fiecare zi de tot ce se întâmplă în viața mea de cățeluș.

Bolovanul rămase neclintit.

-E rândul meu, spuse Bubi...Eu cred că rostul meu este să înțeleg că viața nu este întotdeauna plină doar de lucruri plăcute...și că atunci când apare un necaz, întotdeauna se poate găsi și o soluție și o cale de salvare...trebuie doar să nu ne pierdem speranța.

Bolovanul rămase neclintit.

-Oare răspunsurile noastre sunt greșite?...întrebă întristat Bubi.

-Nu, deloc! răspune Itza...sunt niște răspunsuri foarte bune, cred doar că mai lipsește ceva....Eu cred că rostul meu este să fac lucrurile care îmi plac și să mă bucur de viață.... să găsesc soluții atunci când viața nu mai este la fel de veselă....și, cred că mai sunt aici pentru a-i ajuta pe ceilalți să-și amintească despre aceste lucruri... atunci când, din diverse motive, par că au uitat.

Bolovanul se trase deoparte încet și zgomots și spărtura din gard apăru în fața cățelușilor.

-Bravo, Itza!!!! Aireușit! Să trecem să vedem ce este dincolo....

-Împreună am reușit, e drept! spuse Itza, dar drumul vostru se oprește aici.

Doar un singur cățeluș are voie să treacă dincolo....și a venit momentul, în povestea vieții mele, să mă

duc singură pe acest drum!

-Și noi? strigară Bubi și Elly în cor. Ce vom face fără tine?

-Știu că sunteți triști din cauza despărițirii noastre, și eu sunt tristă, dar așa este viața, unele lucruri se întâmplă indiferent dacă ne plac sau nu...fiți triști, supărați, puteți chiar și să plângeți, dar nu uitați să sărbătoriți momentele noastre frumoase  împreună. Atâtea clipe vesele, atâtea zile fericite! Nu aș schimba nimic niciun moment pentru nimic în lume!

-Ne vom mai vedea vreodată? chițăiră întristați Buby și Elly.

-Dar sunt mereu cu voi! Și Itza îi îmbrățisă cu drag! Atunci când aveți nevoie de mine, sunt în amintirea voastră și în visele voastre, iar, undeva, la capătul unui alt drum, ne vom întâlni și ne vom juca și bucura ca înainte. Și nu uitați! În fiecare gest de bunătate și de ajutor față de altcineva care are nevoie, eu voi fi alături de voi!

Itza trecu prin spărtura din gard, iar bolovanul magic reveni la loc. Cățelușii au privit cum se îndepărtează până când Itza nu mai era decât un punct negru mic, mic cât un fir de praf.

-Hai acasă Elly, oftă Bubi și cățelușii au început să caute drumul de întoarcere.

Zilele treceau și parcă nimic nu mai era la fel în grădina lor. Nimeni nu se mai juca ca înainte, nimeni nu mai râdea din toată inima ca înainte, nici Elly nu mai țopăia la fel de zglobiu ca înainte. Tuturor le era dor de Itza și îi simțeau lipsa.

Sfaturile acesteia rămăseseră însă mintea și inima prietenilor ei care, încet, încet  au descoperit că supărarea lor era mai ușoară atunci când ajutau pe cineva. În plus, o dată pe săptămână, Elly și Bubi se întâlneau și jucau jocurile preferate ale Itzei, iar apoi, seara, depănau amintiri de verile trecute când se distrau toți trei.

În timp, focul supărării se consumă și flacăra care ardea înaltă în primele zile, deveni un foc mic, mocnit, o tristețe care rămânea undeva ascunsă în inimioarele cățelușilor, alături de dragostea care o aveau pentru prietena lor.

-Itza, ce bine că ne-am cunoscut, zâmbeau Elly și Bubi în somn!