sâmbătă, 29 iulie 2017

SECRETUL BUCURIEI. O POVESTE CU ITZA SI BUBI

 



Iat-o pe Itza! O cățelusă mică și pufoasă, albă ca un fulg de nea, cu ochii negri, înțelepți și pătrunzători. A ieșit la soare, în grădină, să se întindă cu lăbuțele și burtica pe iarbă. Este vară, dragi copii, un anotimp pe care toți cățelușii din  lume îl iubesc nespus. Mai ales când razele soarelui auriu și rotund ca o pizza rumenită pe cuptor le mângâie boticul și îi gâdilă prietenos pe burtică.

Itza are numeroase motive pentru care iubește vara, dar cel mai mult îi place pentru că poate să lenevească în liniște, cât e ziua de lungă până când este chemată în casă la mâncare. Astăzi, însă, lucrurile stau un pic altfel. Astăzi, nici n-a apucat bine Itza să se lungească pe iarbă că, dintr-un tufiș cu trandafiri, auzi un plânset slab, întrerupt din când în când de suspine. Curioasă și îngrijorată, Itza se trase mai aproape lângă tufișul de unde se auzea o vocișoară pițigăiată, care aparținea frățiorul ei vitreg, cățelușul Bubi.
Bubi, spre deosebire de Itza, care crescuse de mică într-o familie de oameni iubitori, și-a trăit primii ani din viață într-o curte la țară unde zi de zi a fost bătut, lovit cu pietre, chinuit, de oameni care nu le plăceau animalele. Înfometat și însetat, fără să aibă parte de vreo mângâiere sau o vorbă bună, Bubi își pierdea speranța că într-o zi va putea să alerge, să se joace liber, ca ceilalți căței de vârsta lui. Soarta bună i-a surâs, însă, într-o zi, și, fără să mai dăm alte detalii, Bubi a fost adoptat de familia Itzei unde viața lui s-a transformat, pe neașteptate, dintr-un vis urât într-o poveste magică.
Din când în când, însă, Bubi își aducea aminte de suferința sa și zilele însorite se întunecau sub povara amintirilor bătăilor și chinurilor trăite. Atunci, se retrăgea supărat într-un tufiș unde se lăsa copleșit de acele amintiri și nimic, nici măcar un os fraged și gustos nu-l mai motiva să iasă de-acolo.
În acel tufiș cu pricina l-a găsit Itza, plângând și suspinând trist și disperat.
-         Bubi, te pot ajuta cu ceva? Văd că plângi și că ești taaare supărat. Vrei să vorbim? întrebă Itza.
-         La ce bun? Nu mă poți ajuta cu nimic. Sunt supărat și trist și nefericit...Mi-am adus aminte de ce-am pătimit... tu, nu ai fost niciodată bătută, așa că nu poți să mă înțelegi, răspunse Bubi printre suspine.
-         Într-adevăr, nu am fost niciodată bătută și nici n-am trecut prin ce ai trecut tu, dar un lucru știu sigur....faptul că te gândești mereu la ce s-a întâmplat cu siguranță nu te ajută. Ba, te face să te întristezi și mai mult, așa este? spuse Itza, mângâindu-l pe lăbuță.
-         Da, sunt trist și nefericit, am avut o viață grea... fără mâncare, fără apă, fără prieteni...suspină Bubi.
-         Așa este, nu neg acest lucru....dar poți acum să faci să fie altfel? Dacă plângi și suspini, lucrurile din trecut se schimbă? continuă încrezătoare Itza.
-          Nu, nu se schimbă...și Bubi se opri din plâns.
-         Atunci, are vreun rost să te tot gândești la bătăi și la suferință? Te ajută pe tine în vreun fel sau te face să te simți și mai rău? întrebă Itza.
-         Nici nu mă ajută, nici nu mă simt mai bine....Aș vrea să fiu bucuros ca tine, în fiecare zi...Dar cum? Și Bubi se apropie de prietena sa cu speranță în ochi.
-         Dragul meu prieten, reluă Itza, îți spun un secret. Este un secret despre cum să fii bucuros în fiecare zi.
-         Da,da, spune! strigă Bubi nerăbdător.
-        În primul rând, trebuie să accepți faptul că uneori vor fi și momente de supărare și tristețe în viață, dar că de tine depinde ca să îți recapeți bucuria.

Iată ce trebuie să faci:
1.      Să apreciezi în fiecare zi ce e frumos și bun în viața ta, oricât de mărunt ar fi acel lucru.
2.      Să faci în fiecare zi cel puțin un lucru care îți place.
3.      Să faci în fiecare zi cel puțin un lucru nou, așa vei descoperi mereu ceva interesant.
4.      Să ajuți pe cei care au nevoie de ajutor și să îți arăți recunoștința față de cei care te-au ajutat.

-         Stai să văd dacă am înțeles, spuse Bubi entuziasmat.

Așadar, trebuie să fiu recunoscător pentru lucrurile frumoase și bune din viața mea: cum ar fi grădina asta minunată, faptul că am mâncărică gustoasă în fiecare zi, faptul că am prieteni cu care mă joc sau chiar faptul că o rază de soare îmi încălzește acum burtica!

-         Da, spune, încântată Itza. Mai departe!

-         Apoi, continuă Bubi, trebuie să fac în fiecare zi un lucru care îmi place: astăzi o să mă joc de-a prinsul cozii. Și fără să mai stea pe gânduri, Bubi începu să se învârte cu putere, chiuind în gura mare: acum te prind, codiță, fugi că te prind.

-         Foarte bine, Bubi, ai învățat repede secretul meu, chicoti Itza.

-         Da, da, și asta nu e tot, spuse Bubi gâfâind, oprindu-se din fugăreală. Trebuie să fac în fiecare zi un lucru nou, cum ar fi să mă bălăcesc în piscină, zise Bubi și, fără să mai stea pe gânduri, începu să caute frenetic printre lucrurile sale, colacul albastru.

Itza râse din toată inima și bătu din palme:
-         Bravo, Bubi!

-         Dar nu înainte, continuă Bubi cu emoție în glas, să îți mulțumesc, prietena mea dragă, să îți mulțumesc că mi-ai împărtășit secretul tău.

Acum e secretul tău, spuse Itza veselă că și-a putut ajuta prietenul. Și va trebui să îl împărtășești și tu la rândul tău, celor care au nevoie să îl știe.


Dragi copii, voi ați reținut care e secretul? au întrebat Itza și Bubi în cor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu